Creativeest

17 standuri de modă, artă și design românesc expuse în cadrul ALT Festival la Coresi Shopping Resort şi HOF Cafe

21

Oct 2016

Weekendul acesta brașovenii sunt invitați să susțină creativitatea locală la market-ul din cadrul ALT Festival, cel mai mare festival de inovație și tehnologie din Brașov și Europa de Sud-Est. Brașovul Creativ, un program care-și propune să aducă în fața publicului larg artiști, designeri și artizani români inediți, se va desfășura sâmbătă și duminică, pe 22 şi 23 octombrie, între 10.00 și 20.00, la Coresi Mall și HOF Cafe.

Pe parcursul weeekendului, vizitatorii market-ului Brașovul Creativ vor putea descoperi și cumpăra produse originale fabricate în România de către antreprenori independenți ce pun în mișcare un ecosistem alternativ, generator de locuri de muncă și catalizator pentru turismul local. Printre cei ce vor expune sâmbătă și duminică la Coresi Mall și HOF Cafe se numără Bianca Georgescu, tânăr designer român de încălțăminte și accesorii cu experiență în atelierele din București și Milano;

monocrystal

BeclockWise, creator de ceasuri realizate manual în Brașov; Woodlike, produse de design interior din lemn;  Roncea Sebastian – accesorii realizate manual combinând materiale diverse; Bohemiam Flow, atelierul care reinterpretează modele tradiționale transilvănene florale și le plasează într-un context contemporan;

atelier-bohemianflow-1

Raicelai, produse de design cu plante integrate; QUIB, centru de design și dezvoltare de produse din Brașov; LABORAZON, primul makerspace din România; Mika, atelier de haine și bijuterii; Lilutesa, brand local de haine; Atinge Organic, magazine de cosmetice organice; Urs Lapin, grup de entuziaști ai naturii și ai meșteșugurilor; NERV, brand de haine cu atitudine urbană; Alexandra Dumitriu, designer vestimentar.

img_1089

Market-ul Brașovul Creativ va găzdui și standuri ale designerilor din afara  Brașovului – Nod Maker Shop, platformă online ce reunește produsele realizate de comunitatea makerilor din București; Dizainăr, magazin-concept de design românesc; Turific – croitorie urbană.

Vineri seara, de la 20.00, sărbătorim industriile creative la HOF Cafe, cu o sesiune muzicală Vinyl, Rum, Tapas and Wine iar sâmbăta se încheie cu un concert al artistei Helen, una dintre cele mai fresh prezențe de pe scena muzicală românească alături de Djii Rammon și Ufe. Programul complet poate fi consultat pe pagina evenimentului.

Brașovul Creativ este un proiect despre creativii locali din Brașov. Ne propunem să îi aducem în fața publicului local și să le facilităm interacțiunea cu alți creativi din țară. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și realizat alături de Creative Est, festival regional al industriilor creative.

Leave a reply